Faliment

Ring-Ring, baz-baz. Ring-Ring, baz-baz. Telefon nenorocit.
"Da?"
"Fabrica de vise a dat faliment"
"Poftim?!?!"
"Nu mai sunt vise curate, decente, frumoase, colorate...Nu, nu mai sunt vise colorate."
"De ce?"
"Cum de ce? Voi credeati ca visele sunt infinitate? Avem si noi un stoc si s-au terminat...Ne pare rau."
" Nu...De ce m-ati sunat? Sunteti nebuni?"
"Nu...Nebuni o sa fiti voi, fara vise."
"Bine. Pa"
"O sa poti trai fara?"
" Poftim?"
"Fara vise? O sa poti trai fara?"
"Adica...Nu mai sunt vise? Deloc,deloc?"
"Deloc...Ne pare rau"
" Adica nu voi mai vise florile si stelele si vantul? Nu voi mai visa ploaia?"
" Nu..."
"Nici..."
"Nici."
"Aiurea."

Take it easy

Relaxeaza-te. Inspira adanc, expira. Repeta procedeul de vreo 7 ori. Nu deschide ochii, nu are rost. Oricum esti chioara de somn si nu o sa nimeresti usa, oricum maine dimineata, neuronii tai ce nu au avut sansa sa doarma decat vreo 2 ore, o sa te bombardeze :" what the f***?". Gandeste-te la ceva placut...La ceva placut, nu la ce ai vazut aseara pe pitipoanca.com. Nici la Lost. Gandeste-te la frumusetea unei dimineti de primavara, cand copacii dau sa infloreasca si soarele rasare mandru pe cer...Nu, cred ca ar fi bine totusi sa lasi pasarelele si copacii pentru moment si sa te duci la baie sa vomiti. Si ar fi bine sa te grabesti.
Starea mea este de r****. Si cu aceasta propozitie inchei singura postare, sper eu, ce contine cuvinte mai putin decente.

Nostalgii indepartate

Mi-e dor de mare. Mi-e dor de el...si de el. Sufar de doruri ascunse, doruri necunoscute mie, sufar de nostalgia unui trecut indepartat ce nu l-am trait niciodata dar care a fost adanc imprimat in mine.
Sufar de "toamna". O boala grava cu care m-am nascut. De mica sufeream toamna. Ma ascund in mine si hibernez intr-o tacere cumplita, ca un animal ranit. Abia iarna reusesc sa ies afara, sa privesc lumea.
Imi lipseste tot ce am avut si tot ce nu am avut. Imi lipsesc saruturile tale si imbratisarile, cuvintele dulci si discutiile dirty. Imi lipsesti tu, desi nu te-am avut niciodata.
Toamna ciuguleste din mine putin cate putin. In curand, nu va ramane decat un ochi ranit.

Toamna

Regretele dor mai tare atunci cand bate vantul printre ele. Cand e frig , cand tremura pamantul. Atunci ies afara si ma astern pe pamant. Sunt si eu o frunza intre multe altele.
Pamantul e rotund, visele sunt circulare, emotiile sunt amortite.
Ma intreb daca vor da jos vreodata schela aia de langa geamul meu. A inceput sa ma enerveze. Si nici nu vreau sa ma mai trezesc, vazand copiii aia de 16 ani cum se uita la mine si vorbind ungureste intre ei. Odata am facut imprudenta sa ma dezbrac de fata cu unul dintre ei. Mi-a vazut sanii. Sunt curioasa daca a mai vazut vreodata asa ceva. Eu la 16 ani nu vazusem organe masculine intime decat in manualele de anatomie si in desenele de pe bancile din amifiteatru. Acum iar au pus "Everytime " a lui Britney Spears la Radio 21. Nu stiu ce se intampla cu oamenii astia. Nimic nu se mai potriveste. Nici macar eu nu ma mai potrivesc cu decorul de toamna.
Inca pastrez vara in mine.
Dar o sa zboare in curand. Se duce in tarile calde. Nimanui nu-i mai place sa stea in mine toamna.
Ma fascineaza felul in care am ingramadit inocenta intr-o soseta si am aruncat-o pe geam.
Mi-a luat mama ieri o pereche de pijamale. Bluza e roz, stramta la sani si larga in jos. E genul de "bluza de insarcinata", cum se poarta acum si cum imi plac mie atat de mult . Pantalonii au buline multe. Seamana cu perechea de pantaloni de pe proiectul nostru la antre.
O sa mai facem la anu` antre? Nu, nu mai facem. Acum mucosii au crescut, fac economie. Da, o sa ajungem mari in curand. Numa` sa treaca toamna...Toamna ne face sa parem mici...