Confesiuni din vara

Intotdeauna ma indragostesc. Atunci cand sufar si in mintea mea nimic nu mai are sens , imi spun mie insami si tuturor celor din jur, plina de convigere:" De acu` nu ma mai bag intr-o relatie ". In mai putin de 2 saptamani, deja imi fac alte sperante.
Si nu cred ca sunt singura asa , ci , din contra, toti oamenii sunt la fel de ciudati ca mine. Pentru ca, de altfel, ce este mai frumos decat sa ai o persoana careia sa-i spui chestii siropoase de noapte buna si alaturi de care sa-ti imaginezi ca incepe sa-ti apara parul alb?
Dar am ajuns sa cred despre mine insami ca nu pot iubi cu adevarat sau ca , daca as avea totusi aceasta capacitate, pana acum nu am folosit-o deloc, din cine stie ce motive. Mi se pare ca desi tind sa ma implic relativ usor intr-o relatie si ca incep sa ma crizez cand sms-urile de la "persoana iubita" se raresc, raman totusi o persoana rece, care nu stie sa faca altceva decat sa-si urmeze propriile scopuri si ambitii. Mi se intampla deseori sa ma cert cu fostul foarte urat, sa pun boticul si sa curga lacrimile,sa-l inmoi si pe urma sa fiu fericita si mandra de mine ca am reusit s-o fac.[ Sunt falsa/ipocrita? Nu cred, nu m-am surprins in ipostaza asta decat cu fostul , care de altfel tipa la mine fara motiv, doar din pura placere sa ma vada pe mine plangand...deci , intr-un fel, nu-mi pare deloc rau ca am mintit si am fost ipocrita la un moment dat].
Dar acum spun ca iubesc si stiu sigur ca n-o fac. Si ce as putea sa fac? Poate ca simplul motiv pentru care pana acu` n-am ajuns sa iubesc cu adevarat un baiat este pentru ca am , de fapt, prea multa iubire. Am observat ca persoanele care se simt singure, care nu au o relatie geniala cu familia si care sunt de parere ca "prietenii sunt cu totii curve cu doua fete" sunt acele persoane care se ataseaza cu adevarat . Mai exact, cei care nu au pe nimeni . Ori eu am atatia oameni care ma iubesc si pe care ma pot baza, chiar daca nu sunt si nu am fost mai niciodata tocmai o persoana populara. Privesc baietii ca pe ambitii personale:" trebuie sa-l fac pe asta sa fie nebun dupa mine" si, in mod surprinzator, reusesc chestia asta mai repede decat imi propun si ce e mai trist e ca stiu ca toti baietii care mi-au spus ca ma iubesc chiar au facut-o si chiar au suferit vreo 2-3 luni dupa ce am rupt-o cu ei. Eu dupa 2 saptamani mereu imi gaseam pe altcineva. In fond, nu cred ca a contat vreodata persoana atat de mult cat a contat faptul in sine de a iubi.
Sunt rea, pustie si rece. Stiu.